Știri pozitive, în jungla online
Dedic acest site tuturor celor care au nevoie de un refugiu, în jungla online.
În vara anului 1993 am început să scriu la ziarul Guvernului. Aveam doar 14 ani, tocmai intrasem la liceu, iar după un examen de admitere foarte obositor am simțit nevoia să fac ceva în plus, ceva nou, despre care nici măcar nu am vorbit cu familia. Iubeam presa. O iubesc și acum, dar văd cum se transformă, sub ochii mei, sub tastele milioanelor de utilizatori de internet, unde regulile dispar sau se modifică de la o zi la alta, fiind acum forțate de algoritmi și de goana multora după numărul de vizualizări.
Când am început să scriu la ziar (se numea “Vocea României”), mă bazam pe câteva reguli clare: Corectitudine, analiza situației la zi, reacțiile publicului, experiența șefilor care știau ce este mai important de evidențiat. Erau alte vremuri, mă antrenasem cu Radio Europa Liberă și primele ziare apărute după Revoliție. Învățasem regulile din mers, citeam foarte mult, chiar dacă eram copil. Pe vremea aceea se promovau valorile reale, ideea de om al Renașterii, cu o educație uriașă, cu o permanentă sete de adevăr și de cultură.
M-a ajutat și legislația care încă nu interzicea colaborările economice cu minori. M-a ajutat și contextul – trăiam în București și m-am dus, pur și simplu, la Casa Presei Libere. Am încercat la mai multe redacții, dar nu am fost primită. Veneam de pe stradă… Fără pile și relații, fără recomandări, doar eu, un copil care își dorea să scrie ceva important pentru toată lumea. Și mă bazam pe tot ce citisem, fără să mă fi obligat cineva.
Când am intrat “prin efracție” în redacția ziarului (de la parter), m-am dus la redactorul-șef (Gelu Negrea) și i-am spus că eu vreau să scriu la acel ziar. Omul acesta era critic literar, cu o cultură extraordinară, ziarist, publicist, dar și consilierul președintelui României. A fost surprins de îndrăzneala mea, dar mi-a dat șansa de a-i demonstra că sunt suficient de bună pentru asta. Timp de o oră și jumătate mi-a pus întrebări din mai multe domenii, la care i-am răspuns corect, fără ezitare. Apoi a cedat. M-a angajat. Am avut un contract de colaborare cu ziarul, pentru că nu puteam fi angajată, dar acolo am învățat ce înseamnă presa. Și primele mele articole – pe care le scriam de mână, pe foi A4 care mergeau la dactilografiat, după ce erau aprobate de el – au fost de 2 pagini de ziar, nu simple știri. Într-un training de 5 minute, Gelu Negrea m-a-nvățat tot ce trebuia să știu despre redactarea unui articol. Cel mai mare secret a fost acesta: “Dacă schimbi un singur cuvânt dintr-o declarație, o să-mi dau seama și n-o să mai scrii aici!”. Am fost uimită și am ținut cont de tot ce mi-a cerut. Era vorba despre corectitudine, înainte de orice altceva.
Peste ani, am învățat și eu să fac asta. Azi, după 32 de ani de activitate în presă, combinată cu PR și advertising, dar și cu activități de predare, inclusiv la o facultate de stat, câțiva ani, am ajuns în fața unui public debusolat mai mult decât în primii ani de după Revoluție. Informația a crescut cantitativ și s-a diluat calitativ. Dar, mai grav este că mulți utilizatori de internet care vor să afle noutăți sau care sunt în căutarea unor răspunsuri nu mai știu unde și cum să le găsească pe cele reale.
Despre fenomenul “fake news” s-au scris deja milioane de materiale, mai mult sau mai puțin documentate. Am scris și eu o teză de doctorat pe tema asta, pentru care mi-am luat și titlul de Doctor în Sociologie, în 2022. Dar toate acestea nu schimbă nimic, pentru oamenii care nu mai au repere, caută adevăruri într-un ocean întunecat de milioane de postări, fără să mai înțeleagă ce mecanisme i-ar ajuta să facă o selecție, pentru a se feri de minciună.
Tocmai de aceea am ales să-mi dedic o parte din timpul meu pentru a face puțină lumină în acest ocean întunecat. Pentru cei care vor să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în domeniile pe care le abordează acest site, voi aduce explicații contextuale și trimiteri către surse credibile, inclusiv articole științifice și materiale de cercetare.
Sunt multe domenii despre care se lansează informații false, iar în jurul acestor falsuri s-au creat adevărate industrii finanțate de lipsa de informație reală. Unele sunt foarte grave – de exemplu, recomandări medicale false, care pot duce la situații fără ieșire, doar din cauza lipsei de informație corectă. Altele nu sunt foarte grave, dar contribuie la bulversarea generală și pot crea cadrul ideal pentru a-i atrage pe cei care cred minciuna într-un vortex al falsului, tot din cauza lipsei de repere în jungla online.
Nu mă erijez în instanță supremă, ci le ofer soluții simple de analiză și informații verificabile celor care le caută.